Caio, Louis Munteanu și Emerllahu s-au dus cu… Șut
În a doua ediție a newsletter-ului cu paywall activ, voi lua la bani mărunți vânzările care ne sărăcesc campionatul, dar de care cluburile aveau nevoie ca de aer.
În debutul acesta de an, în care mai bine de jumătate din Liga I s-a dus în Turcia să se antreneze la căldurică, dar a făcut-o pe ploaie și pe vânt, totul pentru a se întoarce să joace în ger și poate și pe ceva zăpadă (aplauze pentru planificare!), suporterii n-au avut altceva de făcut decât să dea refresh la site-urile care anunță plecările și venirile de la echipele care, de vineri, se reașază la start, pe culoarele pe care au încheiat anul.
Deloc surprinzător, pe praful ăsta, nu a făcut nimeni vreo achiziție care să te dea pe spate. (Am scris, pe larg, săptămâna trecută, despre sosirea lui Paraschiv la Rapid, textul e aici.) S-au înregistrat însă câteva plecări notabile, patru dintre ele însumând peste 10 milioane de euro, sumă care, mă văd nevoit să repet, pe praful ăsta, chiar nu e de colea, chit că nu intră toată în contul unui singur club…
Nesigure încă dacă termină deasupra sau sub linia care se va trage definitiv, peste 9 etape, FC Argeș, FCSB și CFR Cluj au dat cash-out și s-au despărțit, pe bani frumoși, de titulari indiscutabili. Piteștiul și-a vândut fantezia, FSCB, unul dintre puținii oameni de echilibru, iar CFR, o promisiune pescuită din Kosovo, cu un an în urmă, plus principalul om de gol.
Ce ne spun mutările astea atât despre cluburi, dar și despre fotbaliștii în cauză? Destule chestii pe care niciun ziar de specialitate nu are timp să le ia la mână, dar pentru asta v-ați abonat la acest newsletter, nu?
Așadar, până nu mai pleacă pe bani semnificativi și alți fotbaliști din Liga I (la tine mă uit, Cătălin Cârjan!), să ne apucăm de treabă!
Ce (nu) mai avem noi aici?
Sosit gratis în vara trecută din campionatul Republicii Moldova, după un an cu cifre extraordinare la Bălți, brazilianul a surprins în prima parte a campionatului, la fel ca Piteștiul antrenat de Bogdan Andone. Nu a strâns cifre wow! - 3 goluri și 3 assisturi în 18 meciuri -, dar vorbim totuși de un fotbalist sosit într-un campionat nou și care ar fi putut avea nevoie de mai mult timp pentru a-și găsi reperele. Caio, în schimb, a fost de departe principalul pericol pentru mai toți adversarii Argeșului, grație tehnicii peste media campionatului și a unei viziuni pe care o au puțini jucători de la noi.
Spre deosebire de Caio, Emerllahu a stat o idee mai mult în Superligă, el fiind cumpărat în ianuarie, anul trecut, din tărâmul făgăduinței că ne vom umple de bani, așa cum e cunoscută acum Kosovo, țara care l-a dat Rapidului pe Rrahmani.
După vreo cincizeci de meciuri în tricoul CFR-ului, senzația a fost că mijlocașul central de 23 de ani nu a dat randament maxim. Dacă primele șase luni au fost de adaptare, următoarele aveau să fie de supraviețuire, într-o echipă fără busolă, așa că evoluția kosovarului are ceva circumstanțe atenuante.




