De ce nu vrea Dinamo să câștige titlul?

Trec zilele, ne apropiem de finalul perioadei de mercato, și rămâne cum am stabilit: Rapidul a făcut cele mai mari eforturi de a se echipa pentru sprintul final. A plătit pentru transferurile lui Paraschiv și Talisson, a spart plafonul salarial pentru Moruțan. Iată că nu mai plouă doar în vestiarul Botoșaniului, plouă - e drept, cu bani - și în cel din Giulești.

FCSB a luat în ianuarie doi fotbaliști liberi de contract, iar CFR a avut nevoie să oprească hemoragia internă, cu banii de pe plecările lui Munteanu, Emerllahu și Hindrich, pentru a se putea gândi iar la achiziții. Dar de ce vorbesc eu de echipe de play-out? Anul ăsta oferă o ocazie rară celor care au mers bine și foarte bine tot sezonul, să ne uităm deci la vârful clasamentului, e suficient că tremură-n februarie toată lumea de frica echipelor de pe locurile 9 și 11…

Craiova a stat cu capul la cutie, convinsă că are tot ce îi trebuie pentru a duce sezonul la capăt. Adică, și lot și joc.

Joc are și Dinamo, dar la lot parcă mai mergea umblat, pentru că impresia generală este că banca rămâne cam subțire pentru o pretendentă la titlu. Pentru că Dinamo, mai ales într-un sezon ca ăsta, nu are cum să nu tragă la titlu. Nu? Și atunci, de ce nu pare că face tot ce-i stă în putință pentru a atinge obiectivul ăsta?

Cine a fost adus și de ce?

Iarna asta, a venit în probe Țicu, care a primit daună aproape totală fix de la medicii care ar fi trebuit să-l repare.

Din Italia, a fost convins să se transfere în România, Matteo Duțu, un fundaș central născut la Roma, care are meritul de a fi rezistat la Milan până la vârsta de 20 de ani, dar pe care-l mai aștepta acolo doar un vânt, în caruselul împrumuturilor la echipe de Serie C sau B, pentru următorii 2-3-4 ani.

Nici despre Ianis Tarbă nu poți spune că se întoarce acasă, fiind un jucător născut în Spania și care abandonează și el un traseu probabil prea anevoios către prima echipă. Regula Under din România să trăiască! Păi, stai, Radu, nu o uram cu toții?

Ce rol pot juca cei trei? În iarna asta târzie și-n play-off, cred că cea mai bună rezervă se poate dovedi Duțu, pentru că zona centrală a apărării stă doar în titularii de azi, Boateng și Stoinov. Mărginean e o soluție, dar una de avarie, nu întâmplător joacă-n linia de mijloc, în debutul ăsta de an. Pe linia de fund, era, deci, nevoie de o soluție ca de aer.

Țicu, în schimb, a venit parcă în speranța că nu va fi totuși nevoie de el, iar Tarbă completează o baterie de atacanți externi, în care se va așeza cuminte la rând, după pariuri similare, ca Mazilu sau Caragea. Produsul La Masia - o etichetă care dă bine, dar cred că îl va pune în dificultate - e mai degrabă o achiziție cu bătaie lungă.

Dacă genul ăsta de mutare mie îmi place, ca privitor neutru, înțeleg de ce poate provoca perplexitate în rândul suporterilor. Pentru că, oricât de lucizi și răbdători ar fi - și suporterii dinamoviști chiar au fost! - oamenii ăștia SIMT, pentru prima dată, după mulți, mulți ani, că titlul nu e doar un vis. Și probabil se așteptau să SIMTĂ că și conducerea clubului e pe aceeași lungime de undă.

Alo, conducerea, ne mișcăm și noi mai cu talent?

Am scris cu majuscule un cuvânt care-i face un mare bine lui Dinamo, câtă vreme rămâne în tribune. Există emoție, o emoție care nu învăluie niciun alt concurent din campionat, să nu uităm tribunele golașe de pe Oblemenco, de la jocul cu Botoșani! Sau imaginile dezolante de la Cluj și, mai nou, Arena Națională. Iar emoția, în fotbalul ăsta parcă tot mai golit de semnificație, poate face diferența, câtă vreme stimulează jucătorii, nu și atunci când îi presează pe conducători.

După paywall:

De ce n-a semnat încă Boateng

(Ce) Greșeste Dinamo?

Ce fel de jucători caută “câinii”?

De ce nu-i o idee bună să cumperi în ianuarie.