Mușchiul bate glezna
Cum jucătorul cu tehnică și fantezie mai apare doar accidental în fotbalul ăsta mecanizat, asistăm la apariția extremei care nu te mai driblează, ci te asfaltează.
Microbiști buni, că sunteți plătitori sau doar în procesul de a vă convinge că merită susținut acest newsletter, azi m-am gândit să vă arăt ce văd eu uneori, când am timp să urmăresc o etapă din Liga I aproape în întregime.
E genul de text cu paywall, cum au fost și cel dedicat Rapidului și cel care analiza transferurile cele mai importante făcute până la jumătatea lui ianuarie, dar un text pe care, cred eu, îl găsești rar spre deloc, pentru că prea puțini, prin presa de specialitate, mai vorbesc cu adevărat despre fotbal.
Să ne înțelegem: ca om de scouting (specialist!, îmi urlă în cască prietenii) obișnuit să analizeze jucătorul, să înțeleagă ce privește, unde privește, și să extragă imaginea aia pentru a o proiecta apoi în peisajul clubului pentru care lucrează, ce fac azi mă scoate din zona de confort, dar e o provocare interesantă. Ce nu fac eu pentru bani voi…
Materialul de azi a pornit de la primul meci oficial al anului, din care am înțeles că Argeșul nu se va da la o parte, ci chiar vrea în play-off. Mi-a plăcut echipa: compactă, arțăgoasă, solidară în faza defensivă și cu idei clare pe contră. Chapeau, Mister! Și mi-a sărit în ochi Bettaieb, franco-tunisianul de 28 de ani, din banda stângă. Da, știu, un 2008 a decis meciul, da, sunt de acord cu mine că Robert Moldoveanu, dacă avea mai multă foame și mai puține accidentări, ar fi putut ajunge (mai) sus, dar eu am nevoie de Bettaieb, pentru textul ăsta, care vă mută atenția către profilul care face azi diferența, în Liga I: extrema de forță.
Cine a făcut baschet de mare performanță ca mine, în copilărie, mai ales prin trezitul la 3 dimineața pentru a urmări meciurile din NBA, e familiarizat cu rolul de Power Forward. Vorbim de un tip foarte bine făcut, care poate specula un mismatch la nivel de talie cu adversarul direct, și care, mai demult, folosea fizicul pentru a integra schemele ofensive și a fi dominant la recuperări, dar care azi a evoluat către un atlet desăvârșit, cu o mână devastatoare.
În extrema Piteștiului, care avea fizic și tehnică superioare adversarului direct, Crețu, eu fix asta am văzut. Și, urmărind etapa, cu Macalou devastator, pe dreapta, pentru U Cluj, cu Dobre, decisiv iar pentru Rapid, și Abdallah sau Patrick, oameni cheie pentru UTA și Oțelul, am zis clasicul “Ce avem noi aici?”.
Pe băieții ăștia, importanți sau decisivi pentru aspirante la play-off, ce îi recomandă? Talentul? N-aș zice. Îi recomandă, în primul rând, fizicul atipic pentru poziții în care pornesc din start, într-un campionat subnutrit ca al nostru, cu prima șansă în dueluri.
Teoria mea are și un adversar de temut: liderul campionatului. Craiova utilizează un sistem în care benzile sunt acoperite de oameni care nu-s nici fundași laterali, nici extreme pure. Dar, dacă ar fi fost ușor de scris, textul ăsta ar fi fost publicat pe vreun site de sport cu audiență uriașă...
